Regasire

Trebuie sa marturisesc ca in copilarie sau ma rog in perioada scolii citeam foarte mult, fie pentru ca primeam o lista lunga de lecturi obligatorii (asta mai la inceput) fie pentru ca pur si simplu imi facea placere. 

Au exista carti pe care le-am citit ca deh a trebuit sa le citesc, au existat carti pe care practic le devoram cind imi cadeau in mina, nu mai lasam cartea zi noapte orice ora era spre disperarea maica-mii. Prima carte de acest fel in viata mea a fost Winnetou. Si ca sa fac o paranteza, e foarte interesant cum anumite chestii care se intimpla pentru prima data in viata noastra ne ramin atit de bine intimparite in minte. Eram in clasa a V-a, era vacanta de iarna, ninsese, incasasem citiva bulgari, si totul s-a terminat cu o viroza respiratorie de toata frumusetea, cu febra 40 si vreo doua zile de somn continuu, din ce imi povestsc ai mei nu am delirat, da nici multe nu mai aveam, si cum convalescenta a fost lunga, am avut timp de toate 5 volumele lui Winnetou. Traiam cartea, o simteam in fiecare celula, nici nu respiram, ma tiram prin paduri, invatam sa descopar urme, al fel ca si eroii, parca eram si eu acolo linga ei. Si asa impact a avut acea carte asupra mea incit am recitit-o de vreo 4 ori. 

Carti care sa ma impresioneze si sa ma tina cu sufletul la gura au mai fost, dar la un moment dat viata te plimba prin fel si fel de situatii si intimplari, si incet incet, timpul alocat lecturii se duce pentru ca acum ai "google" "search". Ai Discovery si National geografic, si nu mai ai timp. Sintem dependenti de tehnologie. E-mail, am si uitat cum e gustul lipiciului de pe timbru, cind il lipeam pe plic sa trimit scrisoare prietenei mele de la bunici.

Ideea principala a acestei postari, era de fapt cartea si placerea de a citi.  Sa revin la ce vroiam sa va spun, prea picasem in butoiul amintirilor. Mi s-a intimplat acum 2 zile, si nu mi s-a mai intimplat de ani cu toate ca de citit am mai citit, nu m-am mai desprins de o carte, am inceput seara la 7 si dimineata la 4 inca citeam, daca la 7 nu ar fi trebuit sa ma trezesc pentru job, probabil ca abia atunci m-as fi culcat. Poate va intrebati ce am citit, un roman, o poveste a carui subiect principal era posbilitatea reincarnarii, si amintirea sub hipnoza a unei alte vieti traite inainte. De ce m-a atras, pentru ca era vorba despre reincarnare, pentru ca actiunea cartii a fost foarte bine construita.

Si stau si ma intreb, cititul sa fie ca si mersul pe bicicleta, nu-l uiti, totul e sa ti-l reamintesti, exista sanse mari sa recazi in "patima" lui? Daca da, ma declar o impatimita.

La cit mai multe carti citite !

Revenire

Uneori am senzatia ca sint ca si primavara, capricioasa, adica nu am senzatia, chiar sint. Ar trebui sa fiu o zi calma de iarna, ca m-am nascut in plin Ianuarie, dar n-am nimic cu anotimpul acela, nici macar ascendent in rac sa zici ca ma "invirt" dupa cum e luna, nuuuuuuu eu sint o capricioasa. 

E senin afara ai audiente cu mine, e innorat, cauta-ma in butoiul cu "nu am chef de nimic lasati-ma in pace!" . Cele mai "frumoase" sint zilele senine de dimineata cind ma trezesc zimbind si in doua ore ma innegurez ca vremea de afara:)). Atunci e greu de supravietuit cu mine. Ma si intreb uneori cum ma suporta cei apropiati ca parca nici eu nu ma suport :)).

Si parca asa, odata cu trecerea anilor fenomenul se accentueaza. Zilele innorate sint tot mai nefericite si zilele senine sint atit de rare de pina si eu ma intreb cum de stiu sa mai zimbesc, sau pur si simplu ma trezesc intrebindu-ma cum de am chef de cutare sau cutare chestie. Ma ingrozeste gindul ca peste 10 ani o sa fiu mai acra decit o lamaie si copilul o sa-mi reproseze ca, cutare mamica e mai cool. 

Si totusi sint chestii care se bat cap in cap, consider ca am destula experienta sa privesc lucrurile detasat si sa le vad adevarata fata indiferent de soarele de pe cer, darrrrrrrr totusi ma incrunt odata cu primul nor si imi pierd "clarviziunea". 

Mai am doua sperante: sotul si ciinele.

Sotul care e vesnic in actiune care nu are timp de irosit cu innegurarile mele si face cite o chestie care ma scoate din sarite si cind sa deschid gura sa incep sa ma manifest isteric incepe si ma imita stiindu-mi toate replicile pe derost, sau pur si simplu imi da pusi si ma dragaleste chiar daca eu ma opun pe motiv "ca n-am chef de din astea acum" dar n-am cu cine :))

Ciinele e cel care stie ca vine "mama" care il scoate la plimbare, ii da pusi, se joaca cu el. Cind plec cu el spre parc mi-e atit de greu sa ma urnesc, dar dupa ce ajungem acolo, uit de toti norii de afara. E asa fericit sa alerge si sa se zbenguie in parc incat ma bucur de bucuria lui. Nu credeam ca un animal de companie poate face atit de mult pentru psihicul unui om, foarte mult, iti alunga orice urma de stres si nervi.

Si poate cine stie pina la urma primavara nu e atit de capricioasa, ci doar se lupta cu iarna cea rea care nu vrea sa plece :))