Trebuie sa marturisesc ca in copilarie sau ma rog in perioada scolii citeam foarte mult, fie pentru ca primeam o lista lunga de lecturi obligatorii (asta mai la inceput) fie pentru ca pur si simplu imi facea placere.
Au exista carti pe care le-am citit ca deh a trebuit sa le citesc, au existat carti pe care practic le devoram cind imi cadeau in mina, nu mai lasam cartea zi noapte orice ora era spre disperarea maica-mii. Prima carte de acest fel in viata mea a fost Winnetou. Si ca sa fac o paranteza, e foarte interesant cum anumite chestii care se intimpla pentru prima data in viata noastra ne ramin atit de bine intimparite in minte. Eram in clasa a V-a, era vacanta de iarna, ninsese, incasasem citiva bulgari, si totul s-a terminat cu o viroza respiratorie de toata frumusetea, cu febra 40 si vreo doua zile de somn continuu, din ce imi povestsc ai mei nu am delirat, da nici multe nu mai aveam, si cum convalescenta a fost lunga, am avut timp de toate 5 volumele lui Winnetou. Traiam cartea, o simteam in fiecare celula, nici nu respiram, ma tiram prin paduri, invatam sa descopar urme, al fel ca si eroii, parca eram si eu acolo linga ei. Si asa impact a avut acea carte asupra mea incit am recitit-o de vreo 4 ori.
Carti care sa ma impresioneze si sa ma tina cu sufletul la gura au mai fost, dar la un moment dat viata te plimba prin fel si fel de situatii si intimplari, si incet incet, timpul alocat lecturii se duce pentru ca acum ai "google" "search". Ai Discovery si National geografic, si nu mai ai timp. Sintem dependenti de tehnologie. E-mail, am si uitat cum e gustul lipiciului de pe timbru, cind il lipeam pe plic sa trimit scrisoare prietenei mele de la bunici.
Ideea principala a acestei postari, era de fapt cartea si placerea de a citi. Sa revin la ce vroiam sa va spun, prea picasem in butoiul amintirilor. Mi s-a intimplat acum 2 zile, si nu mi s-a mai intimplat de ani cu toate ca de citit am mai citit, nu m-am mai desprins de o carte, am inceput seara la 7 si dimineata la 4 inca citeam, daca la 7 nu ar fi trebuit sa ma trezesc pentru job, probabil ca abia atunci m-as fi culcat. Poate va intrebati ce am citit, un roman, o poveste a carui subiect principal era posbilitatea reincarnarii, si amintirea sub hipnoza a unei alte vieti traite inainte. De ce m-a atras, pentru ca era vorba despre reincarnare, pentru ca actiunea cartii a fost foarte bine construita.
Si stau si ma intreb, cititul sa fie ca si mersul pe bicicleta, nu-l uiti, totul e sa ti-l reamintesti, exista sanse mari sa recazi in "patima" lui? Daca da, ma declar o impatimita.
La cit mai multe carti citite !
;))
RăspundețiȘtergere